Se înmulțesc incendiile cauzate de defecțiuni la sobe sau instalațiile de încălzire

Atenție la instalațiile de încălzire, odată cu răcirea severă a vremii. Este avertismentul pompierilor buzoieni, care au constatat că, pe timpul iernii, aproape se dublează numărul incendiilor.

În lunile când temperatura scade, pe timpul nopții, sub valoarea de 0 grade Celsius, hornurile necurățate sau instalațiile de încălzire defecte constituie sursa principală de izbucnire a incendiilor.

Pompierii au nenumărate exemple de tragedii provocate din cauza hornurilor necurățate sau instalațiile de încălzire defecte.

Având în vedere previziunile meteorologilor, care anunță o iarnă mai geroasă decât de obicei, pompierii recomandă cetăţenilor care utilizează la încălzirea locuinţelor sobe sau alt tip de instalații de încălzire să dea dovadă de responsabilitate.

Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență Buzău spun că, în perioada iernii, în județ se produc, zilnic, în medie câte două incendii cauzate de defecțiuni la sobe sau instalațiile de încălzire.

Urmărește-ne pe Google News