O adolescentă de 16 ani, printre victimele proxeneților buzoieni

Doi bărbați din Buzău, în vârstă de 37, respectiv 34 de ani, au ajuns pe mâinile polițiștilor de la combaterea criminalității organizate, pentru trafic de minori. Oamenii legii, sub coordonarea DIICOT Buzău, au descins la domiciliile proxeneților, după ce fetele pe care le forțau să se prostitueze au fost oprite la ieșirea din țară.

Ei ar fi recrutat și ar fi exploatat, în vederea practicării prostituției, pe teritoriul Belgiei, o minoră, în vârstă de 16 ani.

La revenirea minorei în ţară, în luna august 2019, în urma cercetărilor efectuate s-a stabilit că aceasta urma să plece din nou, de această dată însoţită de o altă tânără, în vârstă de 19 ani, din Arad, pentru a practica prostituţia în Belgia.

Pe data de 29 august, polițiștii de frontieră au depistat cele două tinere în timp ce intenționau să părăsească teritoriul României prin punctul de trecere al frontierei de la Nădlac.

Acestea au fost preluate de poliţişti şi conduse la sediul Parchetului pentru audieri. În cursul zilei de 30 august, polițiștii au efectuat două percheziții domiciliare pe raza județului Buzău și au pus în executare două mandate de aducere emise de Parchet pe numele bărbaţilor.

De la locuințele percheziționate au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor mai multe documente, înscrisuri, telefoane mobile şi sume de bani.

În cauză, se continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trafic de minori.

Acțiunea a beneficiat de suportul tehnic al Direcției Operațiuni Speciale și a fost sprijinită de jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Buzău.

Urmărește-ne pe Google News