Masă caldă pentru elevii din trei școli buzoiene. Una este din municipiul reședință de județ

Elevii din trei şcoli din judeţul Buzău vor beneficia de o masă caldă în cadrul Programului-pilot de acordare a unui suport alimentar pentru preşcolari şi elevi.

Este vorba despre copiii de la Şcoala Gimnazială “Mihail Kogălniceanu” din municipiul Buzău, căreia îi va fi alocată suma de 872.000 lei, de la Şcoala Gimnazială Vadu Paşii, care va primi 1,03 milioane lei, şi de la Şcoala Gimnazială Cătina, căreia îi va reveni suma de 244.000 lei.

Ministerul Educației a orientat banii către două unităţi administrativ-teritoriale rurale din județul Buzău conduse de primari liberali.

La nivel național, Programul-pilot de acordare a unui suport alimentar cuprinde preşcolari şi elevi din 150 de unităţi de învăţământ preuniversitar de stat.

Urmărește-ne pe Google News