Cadavrele a mii de porci, rămase după un incendiul de la ferma din Stâlpu, au ajuns într-o groapă comună

Acțiunea de ecarisare și îngropare a cadavrelor de porci rezultate în urma incendiului de la ferma din comuna Stâlpu s-a încheiat sâmbătă, 18 ianuarie 2020. După această etapă, urmează să se facă o dezinfecție în halele numărul 1 și 2 ale exploatației de creștere a suinelor, precum și în împrejurimi.

În urma acțiunii de ecarisare, au fost găsite și îngropate 1.800 de cadavre de porci sugari și tineret și 2.150 de cadavre de porci de reproducție de talie mare, scroafe și vieri.

Prefectura a supravegheat permanent acțiunile desfășurate la ferma din comuna Stâlpu. După ce a primit, în data de 8 ianuarie 2020, o adresă din partea administratorului exploatației, prefectul Leonard Dimian a convocat într-o ședință reprezentanții tuturor instituțiilor abilitate să intervină în astfel de situații.

Ulterior, acesta a efectuat o vizită pe teren și au fost trasate sarcini precise pentru toți factorii implicați. Pe parcursul acțiunii de ecarisare și îngropare a cadavrelor de suine, activitatea a fost monitorizată zilnic.

Referitor la aspectele privind circumstanțele exacte ale producerii incendiului, responsabilitatea proprietarilor și angajaților fermei de porci, dimensiunile economice ale problemei, toate fac obiectul unor anchete derulate de autoritățile competente.

Urmărește-ne pe Google News