VIDEO Peste 200 de persoane au protestat în fața Prefecturii Buzău față de intenția de introducere a vaccinării obligatorii

La protestul din fața Prefecturii au participat peste o sută de buzoieni chemați de Asociația pentru Civilizație Ortodoxă și Platforma Împreună și alți circa o sută de participanți din Piatra Neamț și Bacău aflați în tranzit către București, la un miting de amploare.

Participanții la manifestație au rostit rugăciunea Tatăl Nostru și au explicat în fața Prefecturii că nu au ceva împotriva vaccinării dar condamnă vehement obligativitatea acestei măsuri.

Ei cer imperativ ca românii să poată hotărî singuri dacă să își vaccineze sau nu copii.

Participanții la protest au arborat pancarte prin care se adresau președintelui Camerei Deputaților Marcel Ciolacu și deputatului Radu Sebastian, cărora le cer stoparea vaccinării forțate dar și pancarte cu mesaje care arată că anumite vaccinuri au reacții adverse grave, sunt interzise în alte țări sau că alte state nu au adoptat o astfel de măsură.

Urmărește-ne pe Google News