VIDEO Pensionarii imunizați, despre cei care refuză vaccinarea anti-Covid19:”Prostia e sport național la noi!”

Până în prezent, în judeţul Buzău, 11.669 de persoane au fost infectate cu SarsCov2, 10445 fiind vindecate. Deși aproape 350 de persoane infectate cu noul coronavirus au decedat, mulți pensionari refuză să se imunizeze, unii invocând teama sau insuficienta informare despre beneficiile vaccinarii anti-Covid-19.

Cei mai curajoși, care s-au vaccinat deja, îi îndeamnă pe cei reticenți să-și învingă teama și să îngroașe numărul persoanelor imunizate, tocmai pentru a scăpa de pandemie.

Peste 2.000 de locuri libere erau disponibile la începutul săprămânii în centrele amenajate în județul Buzău, însă numărul celor interesați să se imunizeze scade constant.

Așa s-a ajuns ca pe listele de așteptare să fie doar 1.100 de persoane, în condițiile în care stocul de seruri anti-Covid19 este suficient în tot județul Buzău.

Dintre locurile libere, 1.102 sunt pentru cei care vor să se imunizeze cu Pfizer, 630 cu AstraZeneca și 281 locuri sunt pentru cei care vor să opteze pentru serul de la Moderna.

În prezent, există vaccinuri în mai toate centrele de imunizare din județ, îndeosebi în cele din mediul rural, astfel că cei care se înscriu acum în listele de așteptare vor primi rapid mail cu data la care vor fi programați.

Conform datelor Direcției de Sănătate Publică, în ultimele 24 de ore, în județul Buzău au fost confirmate 36 de cazuri noi de infectare, dintre care 3 pacienți testați în laboratoare private și un pacient testat într-o unitate snitară din alt județ.
Pacienții au vârste intre 5 ani și 91 de ani. Anchetele epidemiologice sunt în desfășurare.

Urmărește-ne pe Google News