VIDEO Doi buzoieni au fost amendați cu 10.000 de lei după ce au părăsit locuințele în care erau izolați

La Buzău, 237 de persoane se află în carantină și 4.274 de persoane sunt izolate la domiciliu. În ultimele 24 de ore, pe raza judeţului au fost angrenaţi în misiuni pentru respectarea restricțiilor un număr de 127 de jandarmi, 290 de polițiști, 139 de polițiști locali și 30 de militari din garnizoana Buzău.

Echipajele Inspectoratului de Jandarmi Județean Buzău și din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Ploiești au executat atât misiuni specifice, cât și misiuni pentru asigurarea respectării măsurilor instituite în contextul stării de urgență.

Au fost asigurate atât transporturile care doar au tranzitat județul Buzău, precum și cele cu persoane duse către centrele de carantină instituite la nivel județean.

Jandarmii au fost angrenați în misiuni atât independent, cât și în sistem integrat pentru verificarea respectării măsurii de izolare la domiciliu și a prevederilor ordonanțelor militare, fiind aplicate 20 sancțiuni, în valoare totală de 7.300 lei.

În cadrul activităților desfășurate s-au distribuit și formulare tip „declarație pe propria răspundere” și pliante cu principalele obligații ale persoanelor aflate în izolare /carantină în contextul epidemiei de coronavirus.

Totodată, s-au făcut recomandări pe linia respectării normelor prevăzute în ordonanțele militare.

Polițiștii buzoieni au efectuat misiuni de verificare la domiciliu a persoanelor aflate în autoizolare, ocazie cu care au fost controlate 1.310 persoane aflate în izolare la domiciliu.

Au fost aplicate 2 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 10.000 de lei, pentru nerespectarea regimului izolării la domiciliu.

De asemenea, polițiștii au aplicat 253 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproape 480.000 de lei, pentru nerespectarea prevederilor din OM nr. 2/2020 și din OM nr. 3/2020.

Începând cu data de 30 martie, persoanele care părăsesc locul în care au fost carantinate, fără aprobarea autorităților competente, vor fi obligate să reia ciclul de 14 zile de carantinare, suportând cheltuielile efectuate cu carantinarea acestora, și vor răspunde penal conform legii.

Totodată, persoanele care nu respectă condițiile izolării și sunt identificate în afara spațiului de izolare vor fi obligate să intre în carantină 14 zile, suportând cheltuielile efectuate cu carantinarea acestora, și vor fi sancționate contravențional, dacă fapta nu constituie infracțiune.

Urmărește-ne pe Google News