VIDEO Autoritățile au instituit carantina în cartierul Poștă, unde trăiesc 2.000 de locuitori

Zeci de polițiști, jandarmi și militari au descins în cartierul buzoian Poștă, pentru a impune restricțiile specifice stării de carantină, pentru următoarele două săptămâni. Decizia a venit la scurt timp după ce 19 buzoieni au fost testați pozitiv cu COVID-19.

Măsura a fost luată în cadrul unei ședințe a CJCCI Buzău pe care prefectul Leonard Dimian a convocat-o de urgență.

”Am stabilit măsura de a institui carantina timp de 14 zile pentru cartierul Poștă din municipiul Buzău, la propunerea Direcției de Sănătate Publică”, a declarat Leonard Dimian, prefectul județului Buzău.

Ulterior, s-a primit și validarea de la Comitetul Național de Coordonare și Conducere a Intervenției.

”Am convocat în această seară Comitetul Județean pentru Situații de Urgență pentru comunicarea și aprobarea măsurii”, a adăugat Leonard Dimian.

Cei 19 pacienți au fost transferați la Spitalul Municipal Râmnicu Sărat și la Institutul ”Victor Babeș” din București.

Cartierul plasat în carantină are o populație de circa 2.000 de locuitori. Aprovizionarea cu alimente și bunuri de strictă necesitate va fi asigurată de către autoritățile locale.

Urmărește-ne pe Google News