VIDEO Alexandru Ioan Cuza, Regele Ferdinand și Mihai Viteazul, personalitățile istorice evocate în cadrul festivităților organizate la Buzău de Ziua Micii Uniri

Sute de persoane s-au prins, vineri, în Hora Unirii, la Muzeul Judeţean Buzău. Prin acest eveniment, autoritățile au dorit să recreeze atmosfera și emoțiile trăite de români acum 161 de ani. Folosindu-se de costume de epocă, actori profesioniști și cai pur sânge, au fost prezentate trei mari personalități din istoria României.

Momentul a debutat cu Regele Ferdinand, interpretat de Vlad Drăgulin, și soția sa Maria, rol ce i-a revenit Catincăi Nistor. Sceneta a redat contextul istoric în care s-a realizat, sub sceptrul lui Ferdinand, Marea Unire din 1918.

Cele două personaje ale scenetei l-au invocat pe domnitorul Alexandru Ioan Cuza, rol interpretat de Vlad Trifaș, moment în care a fost pusă în scenă cea de a doua reconstituire istorică.

Este vorba despre sosirea în București a suitei ce îl avea în frunte pe Alexandru Ioan Cuza, proaspăt ales domnitor al Moldovei și Țării Românești.

El a fost primit, la intrarea în capitală, de colonelul Ioan Emanoil Florescu, unul dintre liderii armatei și viitor ministru de război. Pe 6 februarie 1859, domnitorul era primit triumfal și la Buzău.

Cea de a treia scenetă a fost dedicată primei Uniri a românilor, realizată în anul 1600 de Mihai Viteazul, interpretat de Octavian Costin. Alte roluri au fost interpretate de Ștefan Pavel și Cosmin Pană.

La final, toate personajele au coborât în rândul publicului și, în acordurile imnului Unirii Principatelor, „Hai să dăm mână cu mână!”, au format o horă imensă.

Buzoienii prezenți la eveniment, de toate vârstele, s-au arătat încântați de momentele artistice puse în scenă de organizatori.

Evenimentul de la Muzeul Judeţean Buzău, dedicat Micii Uniri, s-a încheiat cu un spectacol focloric susţinut de artiştii Centrului de Cultură şi Artă Buzău.

Urmărește-ne pe Google News