O familie din județul Buzău se roagă pentru un miracol, după ce capul familiei de doar 33 de ani, a fost depistat cu o formă cumplită de cancer care îi distruge ficatul și plămânii. Bărbatul are o fetiță de 3 ani iar soția este însărcinată în câteva luni cu cel de-al doilea copil.
Destinul a fost crunt cu Mihai Dincă în urmă cu doar două luni acesta aflând în urma unui control medical că suferă de o boală incurabilă, fără leac în România.

“În urmă cu două luni, în urma unor invetigații, Mihai a fost diagnosticat cu cancer la ficat. Pentru că nu i s-a mai dat nicio șansă în România familia a decis să plece în Turcia, la clinica Acibadem pentru a beneficia de un tratament corespunzător. Cancerul este agresiv și nemilos evoluând rapid, astfel că, la nici o lună de la aflarea diagnosticului echipa medicală din Turcia a descoperit și metastaze la plămâni.” scriu prietenii tânărului pe Facebook.
După ce banii prietenilor și ai familiei s-au terminat aceștia s-au mobilizat pe social media pentru o acțiune nobilă de strângere de fonduri. Viața lui Mihai depinde acum doar de cei cu suflet generos, întrucât familia este foarte strâmtorată, nemaifăcând față cheltuielilor.
„Cu toate acestea, Mihai nu poate renunța ușor, pentru că acasă îl așteaptă o fetiță de doar 3 anișori și soția sa însărcinată.
Costurile pentru investigații și tratamente sunt copleșitoare, iar economiile familiei sale sunt pe terminate. Cu toate acestea, Mihai nu renunță, pentru că are un scop mai mare – să-și protejeze familia și să își vadă copiii crescând.
Suntem martorii unui dans al durerii și al speranței, o călătorie zbuciumată a unei familii care nu a încetat niciodată să se agațe de speranță, chiar și în cele mai întunecate clipe.
Astăzi, vă chemăm la o acțiune nobilă. Mihai își dorește să continue această luptă, iar nevoia de suport financiar este urgentă pentru tratamentele viitoare. Nu lăsați ca această poveste să se sfârșească într-un mod tragic!
Haideți să-i oferim lui Mihai șansa de a-și scrie în continuare povestea vieții, de a rămâne un tată iubitor și un soț devotat. Specificați la detalii donație numele cazului – Dinca Mihai”

DONATII PRIN BANCA
BCR
IN LEI: RO16RNCB0015163548220001
IN EURO: RO59RNCB0015163548220003
IN USD: RO29RNCB0015163548220058
COD SWIFT: RNCBROBU
BRD
LEI: RO34BRDE020SV83172010200
EUR: RO17BRDE020SV83172350200
COD SWIFT: BRDEROBU
Banca Transilvania
IN LEI: RO90BTRLRONCRT0502381601
IN EURO: RO40BTRLEURCRT0502381601
GBP: RO95BTRLGBPCRT0502381601
COD SWIFT: BTRLRO22
RAIFFEISEN BANK
LEI: RO79RZBR0000060021092494
EUR: RO83RZBR0000060021092519
COD SWIFT: RZBRROBU
ING Bank
IN LEI: RO61INGB0000999909241779
IN EURO: RO84INGB0000999909241850
COD SWIFT: INGBROBU
CEC Bank
LEI: RO17CECEB00030RON0604187
EUR: RO53CECEB000C1EUR0604211
COD SWIFT: CECEROBU
UniCredit Bank
LEI: RO71BACX0000002272526000
EUR: RO44BACX0000002272526001
COD SWIFT: BACXROBUXXX
Alpha Bank
LEI: RO57BUCU1601215964001RON
EUR: RO47BUCU1601215964004EUR
COD SWIFT: BUCUROBU
Intesa Sanpaolo Bank
LEI: RO96WBAN000296191729RO02
EUR: RO80WBAN000296191729EU01
COD SWIFT: WBANRO22XXX
DONATII PRIN WISE
Daca faci o donatie in LIRE
Account holder:Spro (Speranta pentru Romania)
Sort code:23-14-70
Account number:81760689
IBAN: GB02 TRWI 2314 7081 7606 89
Daca faci o donatie in EURO
Account holder: Spro (Speranta pentru Romania)
BIC: TRWIBEB1XXX
IBAN: BE15 9674 0799 8130
Daca faci o donatie din STATELE UNITE ALE AMERICII
Account holder: Spro (Speranta pentru Romania)
Routing number: 084009519
Account number: 9600006648433412
Account type: Checking
Wise’s address: 30 W. 26th Street, Sixth Floor
New York NY 10010
United States
Daca faci o donatie din CANADA
Account holder: Spro (Speranta pentru Romania)
Institution number: 621
Account number: 200110383503
Transit number: 16001
Wise’s address: 99 Bank Street, Suite 1420
Ottawa ON K1P 1H4
Canada
Daca faci o donatie din AUSTRALIA
Account holder: Spro (Speranta pentru Romania)
BSB code: 802-985
Account number: 210271843
Wise’s address: 36-38 Gipps Street
Collingwood 3066 Australia
DONATII FARA SA TE COSTE NIMIC (Doneaza 3,5% din impozitul pe venit)
De acasă, fără drumuri la ANAF!!!!!
Completeaza online formularul aici: https://www.sperantapentruromania.ro/redirectioneaza-3/
Specificați la detalii donație numele cazului – Dinca Mihai !!