(P) PRO România a ajuns și la Râmnicelu cu măști! Nouă ne pasă!

PRO România a ieșit din nou în teren pentru a sări în ajutorul semenilor săi, după aflarea veștii că la Râmnicelu, comună limitrofă Râmnicului Sărat, au fost confirmate încă șase cazuri de coronavirus, persoanele infectate fiind preluate joi seară și transportate la spitalul din municipiu.

Iar membri noștri s-au mobilizat din nou și s-au deplasat pe teren, asta în timp ce primarul Râmnicului lansa posibilitatea de a carantina comuna în cauză, una destul de mare și importantă din punct de vedere agricol. Și am ajuns la Râmnicelu nu cu sfaturi, ci cu măști și declarații pe propria răspundere în alb, care să fie folosite pentru preîntâmpinarea îmbolnăvirii de către toți cei care vor avea nevoie.
Iar ca un aspect foarte important, vrem să transmitem că noi suntem alături de toți buzoienii. Chiar dacă unii dintre aleși, au încercat să inducă ideea că etnicii rromi ar fi de vină pentru cazurile de coronavirus din municipiu și județ, deși sunt destui îmbolnăviți care nu aparțin acestei etnii. Și cum populația din Râmnicelu este în marea sa majoritate de această etnie, gestul nostru, care am sărit imediat acolo unde a fost nevoie de noi vorbește de la sine.

Și aici, donația noastră a fost una importantă, peste 1000 de măști și tot atâtea declarații fiind împărțite de membri noștri din Organizația Râmnicelu, una dintre cele mai puternice la nivel județean. Iar dacă va fi nevoie, suntem în continuare disponibili și vom face absolut orice efort pentru a sări în sprijinul și altor localități dacă, Doamne ferește, va fi cazul.

Urmărește-ne pe Google News