Camion încărcat cu păsări vii, răsturnat la intrare în Padina

Traficul auto pe DN2C este restricționat pe un sens de mers, la intrare în localitatea Padina, după ce un camion s-a răsturnat pe șosea. Vehicului transporta păsări vii la un abator de lângă Buzău.

În timp ce conducea un autocamion de mare tonaj pe direcția Ialomița către Buzău, un șofer buzoian de 53 de ani a pierdut controlul direcției, mașina răsturnăndu-se pe un lateral.

Șoferul a fost preluat de ambulanța SMURD pentru a-i fi acordate îngrijiri medicale. Autocamionul transporta aproximativ 5.000 de păsări la abatorul Avicola.

Polițiștii continuă cercetările. În acest moment se încearcă repunerea pe roți a camionului pentru eliberarea carosabilului.

Polițiștii sfătuiesc șoferii să conducă prudent. Pe majoritatea căilor rutiere ce traversează județul se circulă îngreunat din cauza ceții dense.

Urmărește-ne pe Google News