Buzăul are 61 de cazuri de COVID-19. Printre ultimii opt testați pozitiv sunt patru copii

Numărul total de cazuri confirmate cu Coronavirus la nivelul județului Buzău a ajuns la 61, conform datelor Direcției de Sănătate Publică. Șase persoane, între care trei copii, au avut contact cu pacientul zero din comuna Râmnicelu, unde se află o comunitate importantă de romi.

Conform datelor Direcției de Sănătate Publică Buzău, cazurile 54, până la 59, sunt trei minori cu vârste cuprinse între 7 și 9 ani și trei adulți cu vârste cuprinse între 23 și 53 de ani.

Cele șase persoane sunt contacți direcți ai cazului nr. 41, adică pacientul de sex masculin, în vârstă de 30 de ani, cu domiciliul în Râmnicelu, care a fost confirmat pozitiv în data de 3 mai 2020 în Focșani.

Toți se aflau în izolare la domiciliu de la momentul declanșării anchetei epidemologice demarate în urma confirmării primului caz din localitatea vecină municipiului Râmnicu Sărat.

Pacienții sunt asimptomatici și au fost transferați la Spitalul Municipal Râmnicu Sărat.

Cazul cu numărul 60 este un bărbat în vârstă de 32 de ani. A venit din Marea Britanie în data de 26 aprilie 2020 și a intrat în carantină într-unul din centrele amenajate la nivelul județului Buzău.

A prezentat ușoară simptomatologie, a fost preluat cu ambulanța și transportat la Secția Boli Infecțioase a Spitalului Județean Buzău, unde i-au fost recoltate probe pentru testarea pentru Coronavirus, rezultatele fiind pozitive.

Și acesta a fost transferat la Spitalul Municipal Râmnicu Sărat.

Cazul 61 este un băiat de zece ani, ”contact direct al cazului nr. 42 (pacient de sex feminin, în vârstă de 68 de ani, confirmată pozitiv în data de 4 mai 2020)”, potrivit DSP Buzău.

Pacientul a fost transferat la Spitalul Municipal Râmnicu Sărat iar o anchetă epidemiologică este în desfășurare pentru stabilirea tuturor contacților.

Urmărește-ne pe Google News