Autostrada A7, sortită blocajului. Rezultatul licitației de pe tronsonul 3, Pietroasele-Buzău, contestat de firme din Turcia, România și Bulgaria

Autostrada A7 Ploiești-Buzău se loveste se primele obstacole birocratice, care dau peste cap termenul de finalizare a lucrărilor. Constructorii de pe tronsonul 3, Pietroasele-Buzău, au fost informați deja că licitația pentru realizarea acestui tronson de drum a fost contestată urmând ca CNSC să se pronunțe oficial.

Cei care au câștigat realizarea acestui lot sunt orădenii de la Drum Asfalt, iar firme din Turcia, România și Bulgaria au contestat rezultatul licitației.

Cele trei contestații au fost înregistrate la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor, săptămâna trecută. Două dintre acestea provin de la companii din Turcia, participanții cu ofertele situate pe locurile doi și trei, având oferte financiare de peste un miliard de lei.

Cei 13,9 kilometri ai lotului 3 al autostrăzii, Pietroasele-Buzău, trebuie realizați în 20 de luni. Printre lucrările pe care constructorul trebuie să le execute se numără 8 poduri și un pasaj cu o lungime de 1.260 metri.

Contractul este finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență, iar valoarea lui este de aproape 950 de milioane de lei, fără TVA. Autrostrada A7 Ploieşti – Buzău este alcătuită din trei loturi: Ploieşti (Dumbrava)-Mizil, Mizil-Pietroasele și Pietroasele – Buzău.

Urmărește-ne pe Google News