Amfiteatru în aer liber, în curtea fostului spital Brătianu

Clădirea fostului spital Brătianu, din municipiul Buzău, aflată în plin proces de reabilitare, va deveni nu doar o bijuterie arhitectonică, ci și un pol al culturii buzoiene. După finalizarea lucrărilor, în vara anului viitor, în imobil va funcţiona un centru muzeal, iar de jur împrejur, va fi amenajată o grădină publică, cu o fântână arteziană şi băncuţe, unde buzoienii se pot relaxa în timpul liber.

În cadrul unei emisiuni la un post regional de televiziune, președintele Consiliului Județean Buzău, Petre Emanoil Neagu, a anunțat că, în spatele clădirii Spitalului Brătianu, se va construi și un amfiteatru în aer liber.

Noul amfiteatru va fi prevăzut cu o copertină, va dispune de instalații moderne de sunet și lumini și va avea o capacitate de aproximativ 250 de locuri.

În amfiteatrul amenajat în vecinătatea clădirii fostului spital Brătianu vor avea loc spectacole de teatru sau muzicale, lansări de carte sau diferite alte evenimente artistice. Investiția va fi suportată de Consiliul Județean Buzău, din bugetul propriu.

Urmărește-ne pe Google News