Pe nenea Ion Oancea din Goideştii Vechi, sat ce aparţine de comuna Brăeşti, de Buzău, l-am cunoscut cu mulţi ani în urmă. Venea la biserica din Pinu, avînd mereu asupra sa cărţi, icoane şi alte obiecte religioase ortodoxe, pe care le vindea credincioşilor. Nu-mi amintesc să fi cumpărat ceva de la el. Mai tîrziu l-am întîlnit în autobuzul de Brătileşti.
Un muntean atunci voinic, cu o privire pătrunzătoare, calm, modest, smerit. Stătea cuminte în canapea, discutînd foarte rar cu colegii de călătorie, din cînd în cînd scoţînd din nelipsitu-i rucsac soios, o carte de rugăciuni şi afundîndu-se în lectură. Am intrat în vorbă cu el. Ne-am împrietenit repede.
Aşa am aflat mai multe lucruri din biografia sa. Am avut de la început impresia că am de-a face cu un om deosebit, special, un om cu o viaţă sfîntă. Am convingerea fermă că nu m-am înşelat. Am hotărît să îl vizitez acasă. Am tot amînat, mereu găseam cîte-o scuză. Nu venise încă vremea. Azi a fost să fie. Noaptea trecută am dormit un somn fragmentat, şi acum cînd scriu aceste rînduri mă ustură ochii de nesomn. L-am visat pe nenea Ion.
Stătea în pragul casei lui cu o carte în mînă, aşteptîndu-mă parcă. Am plecat de dimineaţă, m-am suit în remorca unui tractor care m-a dus pînă la magazinele din gîrlă. Apoi am luat-o pieptiş pe drumul de piatră rănit de ploile din ultimile zile. Am întrebat doi localnici cum pot ajunge la nenea Ion…
Aaaa, mi-au răspuns aceştia „iconarul ăla”? Drumul deşi greu nu mi s-a părut atît de lung cum eram avertizat de oamenii locului. Am ajuns la o casă, cineva trebăluia ceva prin curte.
– Bună ziua! Cum ajung la Nenea Ion Oancea?
– Deschideţi poarta şi veniţi încoa.
Habar nu aveam la ce mă chema.
Dincolo de acea casă, mă aştepta nenea Ion, în cămaşă cu mînecă lungă şi vestă descheiată, în papuci, cu Noul Testament care a avut cîndva coperţile roşii şi revista Glasul Adevărului în mînă. Revistă a Arhiepiscopiei Buzăului şi Vrancei, în paginile căreia se face referire la unul din martirii buzoieni care au înfundat închisorile comuniste, preotul Ion Boboc din Lopătari.
Ei bine, părintele Boboc i-a fost duhovnic lui nenea Ion, şi i-a insuflat dragostea de Dumnezeu şi de biserică în aşa mod încît a fost de trei ori arestat împreună cu părintele şi monahia Cristofora la Buzău şi Ploieşti.
Nenea Oancea a adunat bani din toată ţara pentru ridicarea bisericii actuale din satul Goideşti, Catedrala de la Nehoiu, şi biserica de la Simileasca. Ion Oancea este născut în anul 1932, a lucrat pînă la vîrsta pensionării cu toporul şi ţapina la pădure. Are 5 nepoţi preoţi, dintre care unul protopop.
Locuieşte într-o casă care în orice moment se poate prăbuşi peste dînsul (după cum se poate vedea în poze). Am stat de vorbă afară, eu pe un butuc de lemn, domnia sa pe un scăunel. Am intrat şi în casă. Cele trei cămăruţe sunt tixite de cărţi bisericeşti, iar pereţii împodobiţi cu icoane, cruciuliţe şi alte obiecte ortodoxe.
Întreaga poveste, relatată de Girel Barbu, în postarea de mai jos:
