Angajații Spitalului din Buzău, în doliu, după ce un maseur de 43 de ani a fost răpus de Covid-19

Spitalul Județean de Urgență Buzău înregistrează primul deces din rândul angajaților care au contractat SARS-CoV-2. Gabriel Gabora, maseur la secția Neurologie, a pierdut lupta cu noul coronavirus după două săptămâni de la îmbolnăvire.

Bărbatul de 43 de ani a ajuns la Terapie Intensivă după ce boala s-a agravat. Plămânii i-au fost afectați în proporție de 90 la sută, iar medicii buzoieni l-au ținut intubat pe patul din secția ATI până azi-noapte, când a fost declarat decesul.

Acesta este primul deces provocat de coronavirus în rândul cadrelor din cea mai mare unitate spitalicească din Buzău. Mesajele de condoleanțe curg pe rețelele de socializare.

”Drum lin spre ceruri, Gabiță! M-am rugat pentru tine și am sperat, până în ultima clipă, că vei învinge nenorocitul ăsta de virus. Drum lin spre ceruri, coleg drag!”, a scris Cristina Nicoleta Nuță.

În Secția Neurologie a Spitalului Județean, unde Gabriel Laurențiu Gabora lucra ca maseur din 2013, este activ un focar de coronavirus. Un număr de 26 de cadre din această secție au fost diagnosticate cu COVID-19.

Urmărește-ne pe Google News