VIDEO Mii persoane au asaltat stațiunea Sărata Monteoru pentru concertul susținut de Loredana

Peste 11.000 de oameni au luat parte sâmbătă, în stațiunea Sărata Monteoru, la un concert care a avut-o cap de afiș pe Loredana. Timp de o oră, artista care a fost acompaniată de trupa Agurida a făcut un show incendiar. Buzău Fest 2018 s-a încheiat cu un foc de artificii care a durat zece minute.

Ultima zi a festivalului de la Sărata Monteoru a început la ora 10.30 cu Cross-ul Tineretului, la care au participat aproximativ 250 de elevi. Aceștia au fost permiați de către președintele Consiliului Județean Buzău, Petre Emanoil Neagu cu medalii, diplome, cupe și dulciuri.

Apoi, elevii Liceului de Artă „Margareta Sterian” au susținut un program de muzică clasică instrumentală, dans modern, momente de teatru, muzică uşoară. Un moment așteptat de cei mici și nu numai a fost cel legat de scenele de luptă organizate de asociațiile de reconstituire istorică.

Au fost puse în arenă războaiele lui Traian cu Decebal, un ritual sarmatic, incinerarea lui Decebal, lupte de gladiatori, dansuri antice și un târg de sclavi.

Venirea serii a adus un număr record de spectatori pe terenul de sport din localitate, dornici să asiste la concertul susținut de Loredana și taraful Agurida.

De la ora 20,00, pe scena amplasată pe terenul de sport din Monteoru au urcat artistele buzoiene Adriana Stuparu, Simona Bănică, Mirela Ursache și Bianca Mihai. În deschiderea concertului Loredana, buzoienii au fost introduși în atmosferă de Uddi cu hiturile sale, „Aseară ți-am luat basma”, „Bună, Mărie”, „Ipotecat” etc.

A urmat cel mai așteptat moment al serii și al festivalului de anul acesta, concertul Loredana. Artista a urcat pe scenă alături de trupa Agurida și a abordat un repertoriu din care au făcut parte piese din toate etapele carierei sale, începând de la „Bună seara, iubite”, „Apa”, „Trandafir de la Moldova”, „Șatra în asfințit” și până la cel mai recent single, „Îngeri”.

Spre deliciul publicului, Loredana a adaptat versurile piesei „Constantine, Constantine” pentru publicul buzoian. Artista a cântat la chitară și la tobă, acompaniată de membrii trupei Agurida, iar buzoienii au cântat alături de ea, formând la final hore în public.

La finalul concertului, artista împreună cu președintele Consiliului Județean, Petre Emanoil Neagu au dat startul unui grandios foc de artificii, care a încheiat astfel cea de-a doua ediție a Buzău Fest.