Muncitori întorși din China la o fabrică din Buzău, plasați în carantină

A crescut numărul persoanelor care au ajuns la Buzău din China, țară care înregistrează numeroase decese provocate de coronavirus. Întorși după sărbătorile petrecute acasă, 12 cetățeni chinezi, angajați la o fabrică din comuna Pârscov, au fost plasați în carantină la domiciliu.

După ce au fost examinați de epidemiologii din Buzău, au fost lăsați să meargă în locuințele în care sunt cazați. Niciunul nu a prezentat semne ale bolii.

Trei dintre ei stau în municipiul Buzău, în apartamente din cartierul Orizont, iar ceilalți, în imobile din comuna Pârscov, lângă fabrica în care muncesc.

”Cei 12 cetățeni chinezi sunt angajați ai societății din China, cu punct de lucru în comuna Pârscov, și au fost acasă pentru a-și petrece sărbătorile”, a declarat Denisa Irimia, purtător de cuvânt al Instituției Prefectului.

Potrivit DSP Buzău, în următoarele 14 zile, perioadă în care nu au voie să părăsească locuințele, vor fi monitorizați iar dacă nu prezintă simptome specifice coronavirusului vor fi lăsați să-și reia activitatea.

Dată fiind evoluția numărului de persoane care au avut contact cu țara unde sute de cetățeni au murit de coronavirus, medicii epidemiologi au primit sarcina ca până pe 11 februarie să identifice și mai apoi să amenajeze un spațiu unde ar putea fi cazați și tratați eventualii suspecți de coronavirus.

Primii buzoieni care au venit acasă din China după declanșarea epidemiei de coronavirus, sunt de peste o săptămână în carantină. Medicii epidemiologi discută zilnic cu aceștia, iar starea lor de sănătate se păstrează în limite normale.

Urmărește-ne pe Google News