Conducerea IȘJ Buzău trece de la PSD la ALDE, partidul în care s-a înscris Florina Stoian

IȘJ Buzău a revenit la vechea conducere, formată din Florina Stoian (ALDE) și adjunctele sale, Nela Wamsiedel și Daniela Palcău. Cele trei au fost repuse pe funcțiile pe care le-au deținut înainte de demitere, după ce au câștigat ambele procese cu Ministerul Educației. Este înlăturată astfel echipa agreată de PSD, pentru a-i face loc unui membru ALDE.

Vineri după-amiază, ministrul Educației a semnat ordinul de repunere pe funcție a celor trei, care, începând de luni și-au reluat funcțiiile de conducere a Inspectoratului Școlar Județean.

Florina Stoian, Nela Wamsiedel și Daniela Palcău au organizat o conferință de presă în care au anunțat revenirea pe posturi. Au vorbit despre efectele pe care le-au avut asupra personalului instituției schimbările de conducere și despre pagubele suferite în plan financiar.

„Noi am început treaba, am luat din mers toate urgențele, ne-am împărțit atribuțiile și vom lucra sper cu mai mult spor de acum încolo. Să sperăm că vom fi lăsate să lucrăm”, a declarat inspectorul școlar general, Florina Stoian
Prin urmare, Otilia Trifan, Geta Burducea și Daniela Lăptoiu, cele care s-au aflat pentru scurt timp la conducerea IȘJ Buzău, și-au părăsit birourile încă de la aflarea sentințelor date de magistrații Curții de Apel Ploiești.

Două dintre fostele șefe ale învățământului buzoian au făcut o greșeală care le-a costat postul de inspector școlar. Este vorba despre Otilia Trifan și Daniela Lăptoiu, care au demisionat din posturile de inspector pe care le dețineau înainte de promovare. Astfel, cele două se vor întoarce la catedră.

Urmărește-ne pe Google News