VIDEO Buzăul sub cod portocaliu de viscol. Peste 300 de angajați MAI sunt pregătiță să intervină

La Buzău ninge de la miezul nopții, stratul de zăpada ajungând la 20 centimetri. Va continua să ningă abundent în orele dimineții, când și vântul va avea intensificări cu rafale de 50…55 km/h, viscolind temporar ninsoarea și diminuând vizibilitatea.

În cursul serii au fost puse în aplicare o serie de măsuri privind protecția persoanelor considerate în situație de risc pe durata avertizării meteo cod portocaliu valabilă până astăzi, la orele 15.00.

Din 80 de pacienți dializați din mediul rural, 46 au fost transportați și internați la Spitalul Județean de Urgență Buzău, 17 au fost cazați la rude din oraș, 16 au refuzat internarea, iar o persoană nu a fost găsită la domiciliu.

Din 36 de gravide aflate în ultimul trimestru de sarcină sau care figurează în evidențe ca având sarcini cu risc, 4 au acceptat să fie transportate și internate la Maternitatea Buzău.

De asemenea, din 75 de pacienți dependenți de oxigen, 2 au acceptat să fie transportați și internați la SJU Buzău.

Structurile județene ale Ministerului Afacerilor Interne sunt pregătite să intervină cu efective sporite pe durata avertizării meteo. Inspectoratul de Poliție al Județului Buzău intervine cu 328 de polițiști cu 168 auto mâine, în schimburile 1 și 2.

Inspectoratul Județean de Jandarmi Buzău are la dispoziție pentru eventuale intervenții 55 de jandarmi cu 8 auto, numărul efectivelor putând să fie suplimentat în funcție de solicitări, iar Inspectoratul pentru Situații de Urgență ”Neron Lupașcu” al Județului Buzău, 110 pompieri cu 25 de autospeciale.

Potrivit meteorologilor, va continua să ningă abundent în orele dimineții, când și vântul va avea intensificări cu rafale de 50…55 km/h, viscolind temporar ninsoarea și diminuând vizibilitatea. Apoi, atât ninsoarea, cât și vântul, vor fi în diminuare ca intensitate, astfel încât seara ninsoarea va înceta, iar vântul nu va mai depăși 20…30 km/h.

Grosimea totală a stratului de zăpadă, când va înceta ninsoarea, va fi în medie de 25…35 cm. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 0 grade, dar intensificările de vânt din prima parte a zilei vor amplifica senzația de rece. Temperatura minimă de sâmbătă dimineața va fi de – 4…-2 grade.

Urmărește-ne pe Google News