VIDEO Icoană făcătoare de minuni, într-o biserică din Buzău, unde se roagă femei care nu pot avea copii

Judeţul Buzău are pe teritoriul cel puţin cinci icoane făcătoare de minuni, conform portalului crestinortodox.ro. Două dintre ele se află în lăcaşuri din municipiul Buzău. La biserica Banu, una dintre cele mai frumoase şi vechi biserici buzoiene, se află o icoană a Maicii Domnului considerată făcătoare de minuni, veche de peste patru secole.

Biserica Banu, de lângă Colegiul Hasdeu, este unul dintre importantele monumente istorice al Buzăului, pentru arhitectura sa deosebită, de secol al XVI-lea, care îţi sugerează senzaţia de înălţime.

Se distinge prin forma sa exterioară deosebită, rar întâlnită la alte biserici, fiind acoperită cu ţiglă smălţuită, adusă de la Viena, în secolul al XIX- lea.

La început a fost mănăstire, clădită de vistierul Andronic Cantacuzino pe locul unei mai vechi biserici, pe care a dărâmat-o, deoarece era prea mică. Din această biserică a rămas doar o icoană a Maicii Domnului, despre care se spune că este făcătoare de minuni, prezentă şi astăzi în actuala biserică.

Despre această mănăstire de călugări nu se mai vorbeşte nimic până în anul 1722, când s-a început zidirea actualei biserici, în timpul domnitorului Constantin Brâncoveanu, fiind terminată sub domnia lui Nicolae Mavrocordat.

A funcţionat ca mănăstire până în anul 1884, când a rămas biserică de parohie. Numele provine de la dregătoria ctitorului, devenit mare ban în anul 1593.

În interiorul bisericii, având hramul „Buna Vestire”, privirea îţi este captată de valoroasele picturi de patrimoniu, ce se găsesc pe catapeteasmă, realizate de Tattarescu, în 1877.

Sub bolţile sfântului lăcaş, se află minunata icoană în stil bizantin a Preacuratei, poleită cu aur. ”Icoană făcătoare de minuni din Sf. Munte Athos, mănăstirea Dionisiu, adusă de monahii greci în această Sf. Biserică, ctitorie a voievodului Radu cel Mare (1495 – 1508) şi a Sf. Nifon, mitropolitul Ungrovlahiei (1486- 1508), la anul 1503”, scrie pe mesajul afişat lângă icoană.

Istoria acesteia este destul de interesantă, bănuindu-se că este una dintre cele salvate din Constantinopolul cucerit de turci, fiind îmbrăcată în argint în 1697 de Doamna Elena, soţia domnitorului Brâncoveanu, şi poleită cu aur în 1819 de vel postelnicul Alexandru Văcărescu.

vlcsnap-error992

”Este o icoană de la 1503, adusă de la Sfântul Munte Athos. A făcut nenumărate minuni. Aici, în general, credincioşii vin să se roage pentru neputinţe, boli, dar şi foarte multe femei care doresc să nască şi nu pot aveau copii”, ne-a declarat preotul Radu Ilie, paroh al Bisericii Banu.

Buzoienii se mândresc cu faptul că însuşi Mihai Viteazul a făcut importante danii către acest aşezământ.

 

Şi în Catedrala Episcopală din Buzău se află o icoană făcătoare de minuni, a Maicii Domnului care plânge. Lăcaşul este clădit pe locul unui fost conac boieresc dispărut în 1520, în urma unui incendiu în care au pierit şi unsprezece copii.

La data de 6 martie, în prima zi a Postului Mare, o femeie stranie s-a oprit şi a îngenuncheat în faţa Icoanei Maicii Domnului. În timpul rugăciunii femeii s-a auzit un tânguit nepământean.

La câteva minute după plecarea ei s-a auzit un tunet sinistru şi apoi s-a lăsat o linişte de mormânt, întreruptă doar de strigătele de uimire ale celor trei copii aflaţi în faţa icoanei: “Maica Domunului plânge!”. În fiecare amiază, după slujbă, miracolul s-a repetat.

Urmărește-ne pe Google News