VIDEO Alertă la Grădinița cu Program Prelungit nr. 8, din cauza gripei

Autoritățile de sănătate publică din Buzău sunt în alertă după ce, la Grădinița cu Program Prelungit nr. 8, mai mulți au început să aibă simptome specifice gripei. Luni, numai 3 dintre cei 27 de copii din grupa mică au fost aduși la cămin de părinți sau bunici. Absențe s-au înregistrat însă și la celelalte două grupe mijlocii.

Primele îmbolnăviri au apărut joia trecută. Copiii au fost duși la medicii de familie, au primit tratament iar în cazul a șase dintre ei doctorii le-au efectuat teste orientative care au arătat că micuții ar fi contractat virusul gripal de tip A.

Epidemiologii din cadrul DSP Buzău spun că nu vor putea declara focar de gripă, dat fiind că nu sunt efectuate teste de laborator. Vor declara focar de infecții respiratorii și vor dispune o serie de măsuri de dezinfecție.

”Fiecare părinte este responsabil pentru propriul copil. Își dă seama de acasă dacă are febră, e cu tuse, cu ceva. Sigur e periculos, dar ce să facem. Copilul e foarte înțelegător, se spală pe mânuțe, nu intră în casă până nu se sală”, spune o bunică.

Reprezentanții DSP și ai Inspectoratului Școlar fac apel la părinți să nu-și mai trimită copiii bolnavi la grădiniță sau la școală. Asistentele trebuie să efectueze un triaj epidemiologic riguros și să nu mai permită celor bolnavi să intre în colectivitate. La nivelul întregii țări, gripa a ucis 23 de oameni.

Urmărește-ne pe Google News