S-a dat startul culesului de struguri în judetul Buzău. Un muncitor poate câștiga 100 de lei pe zi

Aflat în inima Podgoriei Dealul Mare, localitatea buzoiană Pietroasele este renumită deja în țară ca fiind locul unde se produce cel mai aromat vin de Tămâioasă. În ciuda ploilor abundente din prima jumătate a verii, producția de anul acesta este una mulțumitoare pentru administratorii viilor. Din păcate, de la an la an, sunt tot mai puțini cei care vin să culeagă struguri, asta chiar dacă munca le este recompenasată cu sume atractive.

“Tămâioasa de Pietroasele” din judetul Buzau este catalogat de oenologi drept cel mai aromat sortiment din clasa tămâioasei româneşti, avantajul fiind generat de poziţia geografică a versanţilor pe care sunt înfiinţate culturile de viţă-de-vie.

Mai precis, dealurile de curbură sunt însorite de dimineaţa şi până la apus iar calcarul din sol, înfierbântat în timpul zilei, degajă căldură şi noaptea. Ieri, s-a dat start la culesul strugurilor de pe cele 135 de hectare ale Staţiunii de Cercetare, Dezvoltare pentru Viticultură şi Vinificaţie “Pietroasa”. Culegătorii câștigă bani frumoși, dar tot mai puțini oameni vin să ajute la culesul strugurilor.

Toți cei care doresc să câștige un ban în plus de pe urma culesului de struguri trebuie să se prezinte cu cartea de identitate la sediul stațiunii din Pietroasele. Programul începe la ora 07:30 și durează opt ore, cu scurte pauze de masă. În funcție de numărul de găleți cu struguri culeși, sumele câștigate pentru o zi de muncă pornesc de la 80 de lei și ajung chiar până la 150 de lei. Aflată în inima Podgoriei Dealul Mare, localitatea buzoiană Pietroasele este renumită în țară.

„Tămâioasa de Pietroasele” poate fi degustată chiar duminică, 2 septembrie, atunci când va avea loc serbarea folclorică tradițională „Sărbătoarea tămâioasei”, eveniment organziat de Primăria din comună, Stațiunea de cercetare „Pietroasa” și Consiliul Județean Buzău.

Urmărește-ne pe Google News