Aproape jumătate dintre profesorii buzoieni nu vor să se vaccineze

Dintr-un total de aproape 6.000 de salariați din unitățile de învățământ din județ, doar 3.020 de persoane s-au înscris pentru vaccinare, până marți, la ora 18.00. 

Înscrierile pe lista pentru vaccinare s-au făcut până joi, 14 ianuarie, conform indicațiilor Ministerului Educației Naționale.

Șeful Inspectoratului Școlar Județean Buzău, Ionel Meiroșu, estimează că, în final, proporția celor care vor dori să se imunizeze împotriva coronavirusului va atinge 60 de procente,.

Cu toate acestea cifrele avansate de autorotăți sunt insuficiente, pentru ca pandemia să nu scape de sub control în interiorul unităților de învățământ, dacă acestea vor fi redeschise începând cu data de 8 februarie.

De altfel, acesta a și fost motivul pentru care școlile au rămas închise pe perioada semestrului 1, rata de transmitere a viruslui în interiorul școlilor fiind greu de controlat, din cauza dotărilot insuficiente, mai ales în mediul rural, unde peste 60 din școli nu dispun de grupuri sanitare.

Buzoienii din 18 localități din județ, programați în cea de-a doua etapă de vaccinare anti-COVID, se vor imuniza în cele cinci centre de vaccinare disponibile în municipiul Buzău.

Urmărește-ne pe Google News