Incendiu de vegetație lângă o pădure din Pârscov. Focul se apropie de mai multe imobile din zonă

Echipaje de pompieri de la Detașamentul Buzău și stația Mărunțișu intervin la această oră pentru localizarea și stingerea unui incendiu de vegetație izbucnit în apropierea locuințelor și a unei păduri din localitatea Bădila, comuna Pârscov.

Potrivit ISU Buzău, în urma unui apel la 112, la misiune au fost trimiși un număr de 13 pompieri, cu trei autospeciale de stingere.

Există riscul extinderii flăcărilor către locuințele aflate la sud de zona incendiată, dar și de pădurea aflată la câțiva zeci de metri către nord.

Pompierii buzoieni au avut de înfruntat în weekend incendii pe bandă rulantă,, care s-au manifestat la locuințe și vegetație uscată, în unele cazuri, salvatorii deplasându-se la de la o intervenție la alta fără a se întoarce la bază.

Incendii au avut loc în acest weekend în Năeni, Potârnichești, Coca Antimirești, Pănătău, Fințești, Săhăteni, Pleșcoi, Băbeni, Jgheab, Cândești, Bozioru, Nenciu, Bădila și au însumat o suprafață de peste 73 de hectare.

”Pentru evitarea producerii arderilor necontrolate reamintim că incendierea vegetației uscate se poate face numai după obținerea acordului Agenției pentru Protecția Mediului și a permisului de lucru cu foc din partea autorităților locale. Aceste incendii au consecințe grave asupra comunităților, ne pot pune în pericol viața, bunurile sau proprietățile”, transmit reprezentanții ISU Buzău.

Urmărește-ne pe Google News