Ședință încinsă, la Grebănu, pentru reconstituirea Consiliului Local. A fost ales un nou viceprimar

În urma dizolvării Consiliului Local Grebănu, prin hotărâre judecătorească, Primaria comunei a solicitat Prefecturii Buzău emiterea unui ordin de constituire a unui nou deliberativ. Prefectul Buzăului, Carmen Ichim, a convocat deja ședința de reconstituire a Consiliului Local.

Anterior ședinței, Prefectura Buzau a solicitat secretarului comunei Grebănu să invite la reconstituirea Consiliului Local toate partidele care aveau liste cu membrii consilieri supleanti, adică PSD, PNL si ALDE.

PSD a comunicat 7 consilieri supleanți, iar PNL, 4 consilieri supleanți. După comunicarea listelor de supleanți, Prefectura Buzău a convocat prin ordin, pentru vineri, ședința de constituire a unui nou deliberativ al comunei.

Seara trecută, PNL a trimis însă un mesaj pe mailul Primăriei Grebănu, în care se preciza că lista nu mai este valabilă, pe motiv ca cei patru supleanți nu mai sunt membri ai partidului.

Prefectul Buzăului afirmă că celor patru consilieri locali PNL, trecuți pe lista de supleanți, nu le-a fost adus la cunoștintă faptul ca au fost excluși din partid.
Pentru că cei patru supleanți se consideră în continuare membri PNL, potrivit prefectului, sedința de reconstituire este legală.

”În cadrul ședinței de vineri, au fost validate mandatele noilor consilieri aleși din listele de supleanți transmise de partidele politice care au câștigat alegerile locale din 2016 în comună și, după depunerea jurământului de credință, aceștia l-au ales cu unanimitate de voturi pe Dănuț Băniciu în funcția de viceprimar”, se arată într-un comunicat al Instituției Prefectului.

În primăvara acestui an, Consiliul Local Grebănu nu s-a putut întruni două luni consecutiv, în aprilie și mai, din lipsa cvorumului, ceea ce l-a determinat pe primarul Gheorghe Stanciu să ceară Tribunalului Buzău constatarea dizolvării de drept a consiliului.

Sentința dată în acest sens a fost atacată de unii consilieri la Curtea de Apel Ploiești, însă pe 5 noiembrie instanța superioară a consfințit prin sentință definitivă dizolvarea Consiliului Local al Comunei Grebănu.