VIDEO Cum au petrecut buzoienii la „Zilele Dovleacului” de la Poșta Câlnău

A fost distracție mare, în acest weekend, la cea de-a patra ediţie a sărbătorii tradiţionale „Zilele Dovleacului”, organizată în comuna buzoiană Poșta Câlnău. Gurmanzii dar și curioșii au putut degusta produse tradiționale, de la prăjituri, plăcinte, la dulceţuri aromate preparate din dovleac. Din oferta comercianților nu au lipsit nici terasele cu grătare sau mititeii.

Festivalul Zilele Dovleacului a fost organizat chiar lângă drumul european E85 care leagă Bucureștiul de Moldova. Bostanii cultivați într-o multitudine de soiuri au fost expuși cu mândire de către cultivatori chiar la intrare.

”Are în jur de 110 kilograme. Abia l-am ridicat în trei persoane; este un exemplar, mai avem mari dar nici chiar așa”, spune proprietarul uriașului bostan.

Turiștii au fost întâmpinați de organizatori cu muzica și voia bună dar și cu preparate pe bază de dovleac şi alte bunătăţi eco pregătie în stil tradițional. Vedetele sărbătorii câmpenești au fost sărmăluţe fierte în coajă de bostan.

vlcsnap-2018-09-17-11h15m27s385

La fel de curtate au fost și standurile unde se preparau gogoși și plăcinte umplute cu dovleac. ”Secretul acestor plăcinte tine de frământat și numai noi îl știm. Umplutura este numai din dovleac, fără aditivi, cu puțin zahăr”, spune o gospodină din Poșta Câlnău.

Din peisaj nu au lipsit şi alte bunătăţi tradiţionale, precum cârnaţii de Pleşcoi şi de casă, bulzul de mămăligă, pastrama, mustul şi cozonacii.

Pe scena festivalului au urcat dansatori și artişti cunoscuţi la nivel local. Manifestarea născută din iniţiativa unor localnici, proprietari de bostănării , a fost sprijinită și în acest an de către Consiliul Județean Buzău.