Un buzoian în vârstă de 30 de ani, eliberat condiționat din penitenciar în decembrie 2023, este din nou în centrul unei anchete penale, fiind acuzat de proxenetism. Potrivit IPJ Buzău, individul, cunoscut pentru cazierul său bogat care include infracțiuni rutiere, fapte de natură sexuală și furturi, ar fi constrâns două tinere, de 18 și 24 de ani, să practice prostituția utilizând metoda „loverboy”.
Anchetatorii au stabilit că relațiile sexuale erau consumate fie într-un bloc de garsoniere din cartierul Micro 14, fie într-un hotel din apropierea Gării CFR.
Polițiștii, sprijiniți de luptătorii Serviciului pentru Acțiuni Speciale, au desfășurat marți trei percheziții domiciliare, inclusiv la locuința suspectului, de unde acesta a fost ridicat pentru audieri.
Perchezițiile au fost efectuate în baza mandatelor emise de Judecătoria Buzău. Din cercetări a reieșit că, din decembrie 2023, bărbatul ar fi determinat două tinere din Buzău și Teleorman să practice prostituția, sub presiune psihologică și amenințări,” se precizează în comunicatul IPJ Buzău.
Clientela era diversificată, incluzând atât cunoștințe ale proxenetului, cât și persoane racolate prin rețele de socializare. Banii câștigați de victime erau folosiți de bărbat pentru nevoile sale personale.
După administrarea probelor, suspectul a fost reținut pentru 24 de ore și urmează să fie prezentat astăzi Parchetului de pe lângă Judecătoria Buzău, cu propunerea luării unei măsuri preventive.