Prefectura Buzău a decis ridicarea restricţiei de la 3,5 la 7,5 tone pe viaductul Giurca

O expertiză tehnică încheiată recent arată că restricţiile pentru vehiculele cu masa de peste 3,5 tone nu au fost necesare. Constatarea a fost făcută după ce autoritățile din Buzău au solicitat CNAIR să analizeze posibilitatea ca microbuzele de transport persoane să aibă acces.

În şedinţa extraordinară a Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, prefectul Carmen Ichim a prezentat un răspuns al CNAIR, dat prin Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Bucureşti, în care se preciza că o expertiză tehnică făcută la viaductul Giurca arată că nu se impun restricţii de tonaj pe acest tronson.

În aceste condiţii, autorităţile de la Buzău au avut un argument solid pentru ridicarea restricţiei. La şedinţă a participat şi un responsabil de la Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Bucureşti, care a propus ca limita să fie schimbată până la 7,5 tone, rămânând condiţiile de gabarit, pentru o lăţime de 2,25 de metri, cu încă 50 de centimetri – zonă de siguranţă.

Și trimisul firmei de proiectări care a realizat expertiza a fost de accord cu această propunere. Șeful Consiliului Judeţean a menţionat că ar fi trebuit de mai mult timp să se ajungă la această decizie, mai ales că, până acum, situaţia de la faţa locului era anormală, în special cu privire la călătorii de pe microbuze.

În cele din urmă, Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă a luat decizia ridicării restricţiei de la 3,5 la 7,5 tone pentru viaductul Giurca, dar şi pentru un alt tronson aflat în reparaţii, tot pe DN 10 Buzău – Braşov. Decizia urmează să fie pusă în aplicare în această săptămână, după efectuarea tuturor formalităţilor.

Urmărește-ne pe Google News