Muncitori din Vietnam și India vor lucra la reabilitarea clădirii Colegiului “Mihai Eminescu”

Muncitorii care lucrează la reabilitarea clădirii Colegiului ”Mihai Eminescu” vor primi ajutoare din străinătate, pentru execuția lucrărilor din interior. Este vorba despre un lot de constructori din Vietnam și India care vor ajunge pe șantier până la sfârșitul acestei luni.

Sute de tone de moloz au fost scoase deja din sălile de clasă și de pe holurile unității. Pentru continuarea într-un ritm mai alert a lucrărilor, constructorul, o firmă din București, va angaja mână de lucru din străinătate.

Spre sfârșitul lunii, mai mulți vietnamezi și indieni vor munci în clădire. Pentru ei, au fost amenajate dormitoare, vestiare și o bucătărie în fostul laborator de informatică al liceului.

Proiectul de reabilitare a clădirii Colegiului Eminescu este finanțat din fonduri guvernamentale, cu aproape 6 milioane de euro. Lucrările ar urma să se finalizeze în primăvara anului 2021.

Urmărește-ne pe Google News