Grădiniță pentru copiii refugiaților din Ucraina, într-o pensiune din Buzău

Zeci de copii din Ucraina merg la o grădiniță amenjată într-o pensiune din Buzău, unde sunt găzduiți mai mulți refugiați din țara vecină. Micuții participă în fiecare zi la activități, supravegheați de cadre didactice voluntare.

În centrul în care sunt primiți refugiații a fost organizată, în doar câteva zile, o grădiniță în adevăratul sens al cuvântului. Aici au fost aduse materiale didactice, mobilier și jucării din mai multe unități de învățămînt din oraș, dar și din donații.

În fiecare zi, două educatoare voluntare se ocupă de micii refugiați. ”La început au fost mai reticente mămicile, până am reușit să le explicăm ce vrem să facem pentru copilași. Surprinzătoare a fost apoi dorința de a participa și a lor, a mămicilor, dar și de a aduce și copii mai mari. În primă fază, le-am propus doar prezența copiilor de vârstă preșcolară”, declară Cristina Ivan, inspector școlar IȘJ Buzău.

Copiii care iau parte la activități uită, chiar și numai pentru câteva ore, de războiul care le răvășește viața. Atunci când pășesc în spațiul transformat în grădiniță reușesc să zâmbească. poate pentru prima oară în ultimele zile.

Alexandra Kudinova a fugit din Odesa împreună cu cei patru nepoți și a venit în orașul Buzău, unde plănuiește să rămână până se încheie războiul. Acum e mulțumită că nepoțeii ei pot să trăiască măcar pentru câteva ore o copilărie fericită.

”Am făcut bine că nu am stat mai mult în Odesa, deoarece copiii nu au apucat să se sperie atât de tare de război. Aici totul este ca la niște frați acasă. Ne pare rău că am lăsat acasă câteva animăluțe, un câine, o pisică și un papagal”, spune Alexandra Kudinova, refugiat din Odesa.

O altă ucraineancă, Vika, are doi copii și vine din Nikolaev. De când a ajuns în centrul de cazare din Buzău, și-a oferit ajutorul și a participat alături de educatoare la toate activitățile.

Sunt mulțumită de tot ce primi aici și nu am cuvinte cum să-mi exprim recunoștința. Aici, la grădiniță, vin și eu cu copii mei și încerc să le ajut cât de mult pot pe doamnele eductaoare din România. Copiii sunt atât de fericiți, încât au și uitat de problemele de acasă””, spune Vika Midvici, refugiat.

În centrul din Buzău sunt în jur de 20 de copii de diferite vârste, care s-au împrietenit foarte repede. Pentru ei, sala de activități educative este deschisă tot timpul.

Urmărește-ne pe Google News