Familie cu copil, rămasă fără casă din cauza unui incendiu violent

O tânără familie din localitatea buzoiană Căldărăști a rămas în câteva zeci de minute sub cerul liber, doar cu hainele pe care le aveau pe ei. Casa le-a fost mistuită de flăcări și nu au mai putut salva nimic. Au nevoie acum de o mână întinsă care să îi ajute să o ia de la început, alături de băiețelul lor.

Roxana Mureșanu are 23 de ani și reușise să își clădească o casă frumoasă la Căldărăști, Pogoanele, și o familie minunată. De câteva zile, ochii îi sunt triști și o încearcă neputința. Locuința i-a fost mistuită de flăcări și toți ai casei au rămas doar cu hainele de pe ei.

”Eram în casă cu băiatul iar sora mea era chiar unde a izbucnit incendiul. A venit fuga și mi-a zis că arde butelia. Am lăsat băiatul cu ea și am venit. Am aruncat cu apă dintr-un bidon al băiatului dar atunci flacăra parcă s-a mărit și am fugit. Am sărit pe geam, am strigat la vecini și imediat am și sunat la 112”, povestește Roxana.

Din toată casa, nu au mai rămas decât pereții. A ars tot, iar Roxana, cu copilul în brațe se uită în jur și constată că nu le-a mai rămas nimic din munca sa, a soțului și a părinților.

Roxana nici nu mai are putere să ceară ceva cuiva. Colegii de serviciu ai tatălui au sărit să dea o mână de ajutor, oameni cu suflet care le-a aflat povestea le-au trimis ce au putut.

Tânăra mămică este consțientă că le mai trebuie atât de multe, însă ea nu face decât să le mulțumească celor ce au sprijinit-o în aceste momente grele.

Buzoienii care pot ajuta familia tinerei mămici cu materiale de construcții, cu bani sau orice altceva, o pot face fie în contul IBAN: RO19CECEC001946383281111 deschis pe numele Mureșanu Roxana Diana sau contactând-o pe Facebook.

Urmărește-ne pe Google News