Crucea de pe Caraiman are o variantă mai mică în județul Buzău. Va fi sfințită pe 15 septembrie

Comunele Valea Salciei şi Săruleşti sunt vegheate de o cruce din metal, de 16 metri înălţime, care a fost ridicată pe un deal aflat între cele două aşezări, şi luminată precum monumentul de pe Caraiman. Locanicii din cele două sate sunt așteptați pe 15 septembrie să participe, de la ora 10.30, la inaugurarea și sfințirea crucii, eveniment dedicat Centenarului.

Proiectul îi aparţine primarului din Valea Salciei, Marian Muşat, care a găsit deschidere şi la autorităţile comunei vecine, Săruleşti, pentru a-l materializa.

Lucrarea a pornit cu fonduri alocate de cele două comune, câte 10.000 lei de fiecare Consiliu Local, dar, pe parcurs, au apărut şi sponsori, aproximativ zece firme contribuind financiar la ridicarea ei, lor alăturându-se mai mulţi localnici.

Cu un utilaj de la primărie a fost tăiat vârful unui deal între satele Apostari şi Valea Largă, s-a cumpărat material şi s-au apucat de sudat crucea. La final, o macara a ridicat crucea metalică de 16 metri care este vizibilă acum de la kilometri distanţă datorită instalaţiei luminoase donată de un prieten al primarului de la Valea Salciei.

Sâmbătă, monumentul ridicat în cinstea eroilor din comunele Săruleşti şi Valea Salciei va fi sfinţit, la eveniment fiind invitate, alături de localnici, şi oficialităţi ale judeţului.

Urmărește-ne pe Google News