Absolvenții Școlii Militare de Maiștri Militari și Subofițeri a Forțelor Aeriene „Traian Vuia” de la Boboc au fost avansaţi în grad

Vineri a fost o zi memorabilă pentru cei peste 150 de absolvenţi ai Școlii Militare de Maiștri Militari și Subofițeri a Forțelor Aeriene „Traian Vuia” de la Boboc, judeţul Buzău. Au fost avansaţi în grad în faţa autorităţilor prezente la ceremonie, într-un cadru festiv, la care au mai participat rude şi prieteni.

La evenimentul festiv de absolvire, care a avut loc astăzi, chiar în centrul orașului Buzãu, au participat oficialitãți locale, dar și invitați.

Mândri de uniforma militară, 114 de absoventi ai Școlii Militare de Maiștri Militari și Subofițeri a Forțelor Aeriene „Traian Vuia” de la Boboc, băieţi şi fete, au fost avansați la gradul de maistru militar clasa a V-a. Alți 37 de absolvenți, dintre care şi o fatã, au fost avansați la gradul de sergent.

Tinerii absolvenţi vor fi repartizați în unitãțile Forțelor Aeriene, Forțelor Tereste și Forțelor Navale.

Şcoala Militară de Maiştri Militari şi Subofiţeri a Forţelor Aeriene “Traian Vuia” Boboc, are sediul în localitatea buzoiană Cochirleanca, unde, an de an, sunt şcolarizaţi sute de tineri din toată ţara.

Urmărește-ne pe Google News