Din 7 iulie se redeschide CineParcul din Amfiteatrul Tineretului

#image_title

Primăria Municipiului Buzău, prin Centrul Cultural și Educațional Alexandru Marghiloman, invită buzoienii, din nou, la film.

Din 7 iulie, sâmbăta și duminica, buzoienii de toate vârstele sunt invitați să participe la cinematograful în aer liber din Parcul Tineretului, Amfiteatru. În fiecare vineri vor fi difuzate filme de succes, pentru toate vârstele, iar sâmbetele sunt dedicate filmelor pentru copii.

CineParcul 2023 propune buzoienilor titluri consacrate, realizate de regizori de valoare, filme clasice, comedii, animații, filme cu actori îndrăgiți, pe scurt, distracție pentru întreaga familie.

Programul fiecărei săptămâni va fi anunțat în fiecare zi de marți, iar filmele vor fi difuzate începând cu ora 19:00. În cazul în care ploaia va afecta programul de proiecție, filmele din ziua respectivă vor fi reprogramate la o dată anunțată ulterior.

Primele zile de CineParc aduc pe marele ecran din Amfiteatrul Tineretului două titluri de neratat:
vineri, 7 iulie, OMUL LUI DUMNEZEU (2022), o dramă biografică despre viața Sfântului Nectarie

Exilat în mod injust, umilit și condamnat fără să aibă parte de un proces. Omul lui Dumnezeu prezintă patimile Sfântului Nectarie din Eghina, care trebuie să îndure ura vrăjmașilor lui în timp ce duce mai departe cuvântul lui Dumnezeu.

sâmbătă, 8 iulie, RAYA, ULTIMUL DRAGON (2021), o animație ce spune povestea unei tinere războinice – Raya – care a pierdut tot ce conta în viață, dar are acum șansa de a recâștiga încrederea și a readuce pacea și unitatea în lumea pe care trebuie să o salveze de o forță malefică.

Pentru a reuși în lupta cu răul pleacă în căutarea ultimului dragon legendar din tărâmul fantastic Kumandra sperând că super puterile lui îi vor fi de folos. Călătoria aceasta este nu numai o căutare, ci și o inițiere importantă.

În perioada 20 august – 17 septembrie, CineParcul devine un loc dedicat filmelor de autor, premiate în festivaluri de prestigiu, în cadrul Buzău International Arts Festival (BIAF) 2023, iar ultimele zile de film în aer liber vor fi, în 2023, 22 și 23 septembrie.

Urmărește-ne pe Google News