Săptămâna Teatrului Tânăr #10, ediție aniversară, va avea loc între 14 și 21 octombrie la Teatrul „George Ciprian” Buzău

#image_title

Teatrul „George Ciprian”, cu sprijinul Consiliului Județean Buzău, prezintă cea de-a X-a ediție a festivalului Săptămâna Teatrului Tânăr. Ediția aniversară se va desfășura între 14 și 21 octombrie, iar biletele au fost puse în vânzare.

De zece ani, Săptămâna Teatrului Tânăr transformă toamna buzoiană în sezonul tinerilor artiști. Sunt așteptați peste 70 de creatori care vor urca pe scena Teatrului „George Ciprian”. Programul include o selecție de spectacole dintre cele mai apreciate din stagiunea curentă, de la reprezentații care abordează tematici de actualitate până la povești din spatele cortinei, despre culisele actorilor.
Anul acesta, spectatorii se vor bucura de un maraton de opt zile în care vor viziona producții provenind de la Teatrul Excelsior, Teatrul de Stat Constanța, Teatrul „Anton Pann” Râmnicu Vâlcea, Teatrul Municipal „Bacovia” Bacău, Teatrul „Maria Filotti” Brăila, Teatrul Dramatic „Fani Tardini” Galați, Teatrul Roșu. Acestora li se adaugă două spectacole inedite, prezentate de trupa de copii de la Palatul Național al Copiilor Buzău, coordonată de Adrian Constantin, și Trupa Treivirgulăpaișpe, coordonată de Dănuț Solcan.
*
Deschiderea oficială va avea loc sâmbătă, 14 octombrie, de la ora 19:00, la Teatrul „George Ciprian”, cu spectacolul „8 tați” de Tina Müller, regia Irisz Kovacs, producție a Teatrului de Stat Constanța. Din distribuție fac parte Ecaterina Lupu, Cristiana Luca, Theodor Șoptelea, Andrei Bibire, Florin Aioane.
În închiderea festivalului, pe 21 octombrie, sunt programate două reprezentații speciale, susținute de elevi de la Palatul Național al Copiilor Buzău („Copii răi” de Mihaela Michailov, regia Adrian Constantin) și de Trupa Treivirgulăpaișpe („Sectorul S” de Emanuel Pârvu, regie colectivă).
*
Ducând tradiția mai departe, festivalul Săptămâna Teatrului Tânăr reunește în jurul său o echipă numeroasă de aproape 100 de voluntari, alcătuită din liceeni de la diverse colegii buzoiene, care se implică activ în organizarea și promovarea evenimentului.
*
Biletele au fost puse în vânzare și pot fi achiziționate online sau de la casa de bilete a Teatrului „George Ciprian”.

Mai multe detalii la www.teatrulgeorgeciprian.ro, pe paginile de Facebook și pe Instagram.

Program „Săptămâna Teatrului Tânăr”, ediția a X-a:

Sâmbătă, 14 oct.
19.00 / 8 TAȚI de Tina Müller, regia Irisz Kovacs (Teatrul de Stat, Constanța)
Distribuția: Ecaterina Lupu, Cristiana Luca, Theodor Șoptelea, Andrei Bibire, Florin Aioane Durata: 1h 30min. (fără pauză)
Recomandare vârstă: 12+

Duminică, 15 oct.
19.00 / OMUL CARE MÂNCA LUMEA de Nis-Momme Stockmann, regia Vlad Trifaș (Teatrul „Anton Pann”, Râmnicu Vâlcea)
Distribuția: Paul Chiribuță, Cosmin Teodor Pană, Alina Leonte, Ștefan Pavel, Alexandru Beteringhe, Antonia Dobocan
Durata: 1h 40min. (fără pauză)
Recomandare vârstă: 16+

Luni, 16 oct.
19.00 / DESPĂRȚIȚI DIN DRAGOSTE (Teatrul Roșu, București)
Distribuția: Conrad Mericoffer, Ana Odagiu, Marius Gâlea
Durata: 1h 45min. (fără pauză)

Marți, 17 oct.
19.00 / UZINA ARTIȘTILOR de Matei Lucaci Grunberg și Sever Bârzan, regia Matei Lucaci Grunberg (Teatrul Municipal „Bacovia”, Bacău)
Distribuţia: Bianca Babașa, Matei Bogdan, Valentin Braniște, Minodora Broscoi, Bogdan Buzdugan, Florina Găzdaru, Corina Goranda, Ștefan Huluba, Tudor Hurmuz, Vlad Nicolici, Daniela Vrînceanu
Durata spectacolului: 2h 30min. (cu pauză)

Miercuri, 18 oct.
19.00 / NAUFRAGIAT de Donald Margulies, regia Andrei Huțuleac (Teatrul „Maria Filotti”, Brăila)
Distribuția: Nicholas Cațianis JR, Ciprian Chiricheș, Blanca Doba, Corina Borș
Durata: 1h 50min. (fără pauză)

Joi, 19 oct.
19.00 / VRABIA, un spectacol de Leta Popescu (Teatrul Dramatic „Fani Tardini”, Galați)
Distribuția: Oana Mogoș, Petronela Buda, Elena Ghinea, Cristina Uja-Neagu, Vlad Volf, Ionuț Moldoveanu, Vlad Ajder, Carmen Albu, Tamara Constantinescu, Svetlana Friptu, Florin Toma, Aureliu Bâtcă, Vlad Vasiliu, Oana Preda, Adina Ariton, Ciprian Brașoveanu
Durata: 2h (fără pauză)
Recomandare vârstă: 13

Vineri, 20 oct.
19.00 / PUNK ROCK de  Simon Stephens, regia Vlad Cristache (Teatrul Excelsior, București)
Distribuția: Dan Pughineanu, Matei Arvunescu, Alex Popa, Ioana Niculae, Ana Udroiu, Alex Călin, Teo Dincă, Oliver Toderiță / Robert Radoveneanu
Durata: 2h 45min. (fără pauză)
Recomandare vârstă: 15+

Sâmbătă, 21 oct.
14.00 / COPII RĂI de Mihaela Michailov, regia Adrian Constantin (Palatul Național al Copiilor Buzău)
Distribuția: Mario Negoiță, Ariana Stoica, Valentina Drăgan, Eric Lăcătuș, Florin Stanca, Mariana Udrea, Maximilian Mațuc, Simona Chiagă, Irina Rădulescu
Durata: 1h (fără pauză)

19.00 / SECTORUL S de Emanuel Pârvu (Trupa Treivirgulăpaișpe)
Distribuția: Anca Toader, Bianca Toader, Izabela Scarlat, Vlad Galeș, Mario State, Andrei Citrea, Sara Oncioiu, Ruxandra Mesterelu, Iris Balotă
Durata: 1h (fără pauză)