Muzeul Județean Buzău organizează, în premieră în România, o expoziție dedicată artei tatuajului

#image_title

Încă din Preistorie oamenii au practicat tatuajul. Evoluția artei tatuajului, de la origini și până în prezent, a fost una dintre cele mai diverse în tehnici și simbolistică.

Cel mai vechi tatuaj aplicat, cunoscut până în prezent, a fost realizat în jurul anului 3.300 î.Hr. (Epoca Bronzului), pe corpul lui Otzi – Omul de Gheață.

Dacă ne raportăm la statuetele antropomorfe atribuite Neoliticului, putem presupune că tatuajul era practicat încă din această perioadă istorică (cca. 5000 î. Hr.).

Indiferent de perioada istorică în care au fost realizate tatuajele, scopul acestora era de a identifica, de a marca anumite persoane în cadrul comunității.

Elemente de identificare culturală, socială sau/și militară, tatuajele au ajuns până în zilele noastre și le întâlnim aproape la tot pasul. Poziția lor în societatea contemporană între preconcepție, paradigmă și comportament social este, pe bună dreptate, considerată o artă.

Pentru a afla mai multe despre acest subiect incitant, Muzeul Județean Buzău organizează, în premieră în România, o expoziție dedicată artei tatuajului.

Vineri, 18 august 2023, ora 12:00, la sediul muzeului din str. Aleea Castanilor, nr. 1, mun. Buzău va fi vernisată expoziția de grup „Inkperium”.

Expoziția este rodul colaborării a șapte artiști tatuatori, fondatori ai viitoarei școli de tatuaj cu același nume, prima cu acest domeniu din România.

Vor fi prezente schițe de proiect, lucrări de grafică specifice genului, realizate pe mai multe tipuri de suport, inclusiv pergament artificial, o replică cu calități similare pielii umane, destinată exercițiului tehnic. Pe lângă acestea vor mai fi prezente lucrări obiect și instrumente ce au fost folosite în stadiile incipiente ale popularizării acestui domeniu artistic.

Expoziția va fi deschisă până în data de 18 septembrie 2023.
La vernisaj accesul este gratuit.