Pe 10 septembrie, clopoţelul va suna din nou, însă unii preșcolari și elevi buzoieni vor fi întâmpinați în spații improvizate ori mici, fără apă ori cu toaleta în fundul curții. În județul Buzău, în anul școlar 2018-2019, sunt asteptati la cursuri peste 66.000 de elevi și preșcolari.
Cu doar o săptămână înainte de începerea noului an școlar, în majoritatea școlilor din județul Buzău se lucrează de zor pentru ca elevii să fie întâmpinați în cele mai bune condiții.
Chiar și așa, la Buzău, inspectorii Direcției de Sănătate Publică au refuzat să autorizeze funcționarea a 60 de școli și grădinițe.
Spațiile improvizate, lipsa apei curente, toaletele în fundul curtii sau nefinalizarea lucrărilor de reabilitare sunt principalele deficiențe constate de inspectorii sanitari.
Fie că sunt la oraș sau la țară, cu tot efortul de a face şcoala un loc sigur pentru copii, unii directori ai unităţilor de învăţământ rămân din nou “corigenţi” la aceeaşi materie: obţinerea autorizaţiei sanitare de funcţionare.
În județul Buzău, în anul școlar 2018-2019, sunt așteptați la cursuri peste 66.000 de elevi și prescolari. În noul an școlar, semestrul I va fi cuprins între 10 septembrie 2018 şi 1 februarie 2019, iar semestrul al II-lea – între 11 februarie 2019 și 14 iunie 2019.