Zece familii din județul Buzău aflate în mare necaz au primit un ajutor nesperat în pragul sărbătorilor de iarnă. Conducerea Consiliului Județean Buzău a oferit fiecărei familii nevoiașe câte 12.000 de lei.
Președintele Consiliului Județean Buzău, Petre Emanoil Neagu, a declarat că este vorba despre cazuri sociale cu totul impresionante.
În nouă din zece situații este vorba despre familii rămase pe drumuri, după ce le-au ars casele. Un alt caz povestit de Petre Emanoil Neagu este de-a dreptul tulburător: o fată de 19 ani, din Valea Salciei, are grijă de două surori și de un frățior, după moartea ambilor părinți.
Proiectul privind acordarea unui ajutor bănesc pentru cele zece familii nevoiașe a fost adoptat în ultima ședință din acest an a Consiliului Județean Buzău.