Viiturile puternice de pe râul Buzău întârzie finalizarea noului pod de la Vadu Pașii

Viiturile puternice din luna mai au provocat mari necazuri muncitorilor angrenați în construcția noului pod de la Vadu Paşii. Apele umflate al râului Buzău au luat de pe șantier tone de fier beton realizate unicat pe comandă și au deteriorat mai multe cofraje realizate special pentru turnarea structurii de susținere a podului. Constructorul anunță o întârziere de cel puțin șase luni în finalizarea proiectului.

Lucrările la noul pod de la Vadu Pașii s-au derulat în mare viteză în această iarnă, întrucât vremea a fost deosebit de bună și a permis constructorului Integral S.A. să lucreze la foc continuu.

Din acest motiv, lucrările de finalizare ale obiectivului erau date ca sigure în această vară.

Primele lucrări complexe de amplasare ale segmentelor de tablier erau programate pentru finele lunii mai, însă șantierul a fost răvășit de apele umflate ale râului Buzău.

”Nu ne putem lupta cu natura dezlănțuită care ne-a creat din nou pagube mari. Lucrăm exact ca Meșterul Manole, ce ridicăm astăzi, a doua zi ne distruge apa. La ultima viitură, apa ne-a luat tone de fier beton adus special pe comandă. De asemenea va trebui să refacem câteva matrițe care au fost și ele distruse de furia apei. Programarea pentru montarea primelor tabliere am amânat-o pentru 10 iulie, însă și această dată este la discreția naturii care ne poate juca din nou feste. La jumătatea lunii iulie vor fi montate cele 2 macarale de 600 de tone care sunt unicat în România și care vin numai cu programare. Încercăm să depășim toate obstacolele puse de vreme și să terminăm la timp construcția”, ne-a declarat Victor Vasilescu, directorul general al SC Integral SA Buzău.

Primarul  Gheorghe Firon este convins că în ciuda problemelor cauzate de vremea capricioasă, vom putea circula în curând pe noul pod de la Vadu Paşii.

“Sunt convins că antreprenorul va respecta promisiunea pe care ne-a făcut-o acum câteva luni, că vom putea circula în acest an pe noul pod. Sperăm ca firma de construcții va depăși și acest impas ca și anul trecut când s-a confruntat cu un fenomen similar Venim la câteva zile să verificăm ritmul lucrărilor pentru că noi așteptăm rezultatele rapid așa cum ni s-a promis”, ne-a declarat Gheorghe Firon, primarul comunei Vadu Pașii.

Noul pod de la Vadu Pașii este construit cu bani de la Consiliul Județean Buzău și Ministerul Dezvoltării, investiția ridicându-se la peste 26 de milioane de lei.

Lucrarea este executată de un consorțiu format din mai multe firme, printre care si Integral Buzau, societate de construcții care a ridicat si noua maternitate din municipiu.