VIDEO Ceremonie militară şi religioasă, la Cimitirul Eternitaea din Râmnicu Sărat, de Ziua Independenței Naționale a României

#image_title

Ziua Independenței Naționale a României a fost marcată miercuri printr-un ceremonial militar și religios dedicat eroilor namului, organizate la Monumentul din Cimitirul Eternitatea, din municipiul Râmnicu Sărat.
În cadrul evenimentului a fost prezentată semnificația acestei zile pentru România, urmată de o slujbă de pomenire oficiată în mmoria eroilor căzuți pentru eliberarea națională.

La eveniment au participat reprezentanți ai autorităților locale și județene, reprezentanți ai societății civile, cadre militare în activitate, retragere și rezervă, precum și elevi ai școlilor și liceelor din municipiul Râmnicu Sărat care au depus flori la mormintele eroilor care au luptat pentru independența țării noastre.

Activitatea s-a încheiat cu un program de cântece de fanfară susținut de Muzica militară a Garnizoanei Buzău.

Proclamarea independenţei de stat a reprezentat încununarea eforturilor politice și diplomatice întreprinse în acei ani pentru emanciparea României de sub suzeranitatea otomană.
La 10 mai 1877, moțiunea adoptată de Adunarea Deputaților și Senat a devenit lege prin promulgarea ei de domnitorul Carol I, consfințind în mod oficial apariția noului stat independent. Independenţa astfel proclamată a fost consacrată şi apărată pe câmpul de luptă, prin eroismul și sacrificiile armatei române care, în perioada aprilie 1877-februarie 1878, a contribuit decisiv la războiul purtat împotriva Imperiului Otoman.
Prin semnarea Tratatului de la Berlin, în iulie 1878, independența de stat a României a fost recunoscută oficial, consolidând astfel drumul spre făurirea și desăvârșirea statului unitar român și evoluția spre modernizare a țării noastre.