VIDEO Un buzoian a furat bunuri de peste 500 de mii de euro în Belgia

O grupare de hoți care dădeau spargeri în locuințe din Belgia a fost destructurată, marți, de DIICOT, după o anchetă derulată în colaborare cu polițiști din vestul Europei. Banda de infractori era condusă de un interlop din Buzău, care deținea la granița Belgiei cu Germania o casă folosită ca refugiu după săvârșirea infracțiunilor.

Un număr de 11 percheziții domiciliare, au avut loc în județul Buzău, marți, în baza unui ordin european de anchetă emis de autoritățile din Belgia, într-o cauză vizând destructurarea unui grup infracțional organizat specializat în spargeri de locuințe.

La acțiune au participat procurori ai Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul IGPR – Direcţia de Investigații Criminale și IPJ Buzău – Serviciul de Investigații Criminale.

Schimburile de informaţii desfăşurate au condus la formularea şi transmiterea, în luna iunie 2020 de către Judecătoria de Primă Instanță din Eupen la D.I.I.C.O.T. – Structura Centrală a unui ordin european de anchetă care să ajute la documentarea şi soluţionarea cazului din Belgia.

Începând din luna martie 2016 până în prima parte a anului 2020, o grupare infracțională organizată constituită din cetățeni români a acționat pe teritoriul Belgiei, sustrăgând din locuințe și locuri împrejmuite, obiecte de grădinărit, biciclete, diverse ustensile, mașini-unelte, motoare pentru bărci, instrumente pentru pescuit, dar și mașini de tuns iarba, tractoare de tuns iarba sau combustibil în cantități mari.

Gruparea, având ca lider o persoană cu domiciliul în județul Buzău, era bine structurată și ierarhizată, beneficiind inclusiv de un imobil din apropierea graniței dintre Belgia și Germania, pus la dispoziție de un membru al grupării, pentru a fi folosit de suspecți ca loc de refugiu și punct de pornire al transporturilor pe timp de noapte.

În urma cercetărilor efectuate s-a stabilit faptul că prejudiciul cauzat de activitatea grupului infracțional organizat este de peste 500.000 de euro, fiind comise 109 infracțiuni de furt calificat.

În urma efectuării percheziţiilor domiciliare au fost găsite şi ridicate bunuri provenite din infracțiunile comise pe teritoriul Belgiei care au fost trimise țării solicitante, unde autorităţile judiciare vor dispune măsuri de restituire către persoanele vătămate.
Activităţile au beneficiat de sprijinul criminaliştilor, luptătorilor SAS și a lucrătorilor de poliție din cadrul I.P.J. Buzău.