VIDEO Start oficial al lucrărilor la podul care va scurta distanța dintre Buzău și Vadu Pașii cu 15 kilometri

„Şantier în lucru“ este pancarta care îi întâmpină pe cei care încearcă să traverseseze podul peste râul Buzău, de la Vadu Pasii, construit după un proiect al celebrului arhitect Anghel Saligny. Pe toată durata lucrărilor la vechiul pod, traficul pietonal va fi închis, iar în acest sens s-au montat deja panouri metalice care să nu mai permită accesul pietonilor.

„Astăzi, practic, se predă oficial amplasamentul constructorului. După cum aţi observat deja de trasează bornele cu celălalt pod, lucrările or să înceapă, de aici încolo nu este decât treaba constructorului să înceapă lucrările, termenul de execuţie este de 24 de luni. Avem asigurări de la constructor că lucrările se vor termina mai devreme, asta ar fi bine ca cetățenii să beneficieze cât mai repede de acest pod. Sper să se concretizeze cât mai curând această lucrare deși există unele persoane care spun contrariul”, a declarat Petre Emanoil Neagu, preşedintele Consiliului Județean Buzău.

Prezent la eveniment, primarul comunei Vadu Pașii, Gheorghe Firon s-a declarat extrem de mulțumit că din această toamnă, vor fi demarate lucrările la acest pod. ”O zi extraordinar de importantă pentru comuna noastră ținând cont de investiția respectivă. Este cea mai mare investiție din comună. Recunoaștem că meritul este al celor de la Consiliului Județean fără de care nu am fi reușit sa facem asta pentru locuitorii comunei noastre” a declarat primarul comunei Vadu Pașii.

În ceea ce privește persoanele din comună care fac zilnic naveta până la locul de muncă, primarul Gheorghe Firon a declarat că a găsit unele soluții. ”Am luat legătura cu transportatorul, am făcut o adresă și către Consiliul Județean pentru mărirea numărului de curse. Sperăm să găsim înțelegere și pentru această problemă vis-à-vis de transportul în comun. În schimb, este un caiet de sarcini care trebuie respectat și nu putem forța nota vis-à-vis de această problemă” a mai explicat primarul comunei Vadu Pașii.

Lucrările la vechiul pod presupun, pe lângă înlăturarea stratului de bitum şi înlocuirea cu un alt material, şi îngustarea căii de circulaţie la maximum doi metri, precum şi consolidarea pilelor. La 5 metri distanță de cel vechi, în aval, va fi construit un nou pod. Lucrările de construcție la noul obiectiv durează aproximativ doi ani.

Pentru această lucrare de construcții, banii vin de la Ministerul Dezvoltării, investiția ridicându-se la peste 26 milioane de lei. În plus, pentru demararea lucrărilor, Consiliul Județean Buzău a alocat suma de 1,5 milioane, din fonduri proprii.

Lucrarea va fi executată de un concorțiu format din mai multe firme, printre care și Integral Buzău, societate de construcții care a ridicat și reabilitat mai multe clădiri din oraș.