VIDEO S-a urcat într-un carusel din Drăgaică și a ajuns vedetă pe TikTok. Aventura unui buzoian la înălțime

Târgul Drăgaica din Buzău, cel mai vechi bâlci din România, a dat unul dintre cele mai virale momente ale săptămânii pe TikTok-ul românesc. Este vorba despre un filmuleț cu un bărbat în toată firea care atârnă de scaunul unui carusel cu lanțuri și pare că trăiește cea mai intensă experiență din viața lui.

În imaginile surprinse de martori, protagonistul apare agățat de scaun, în timp ce caruselul își continua turele, de parcă nimic nu s-ar fi întâmplat. Minunea? Bărbatul a scăpat teafăr și a coborât pe propriile picioare, probabil mai amețit de celebritatea neașteptată decât de învârtelile caruselului.

Deocamdată, nimeni nu știe cum s-a ajuns la acrobația aeriană. Poate n-a ascultat indicațiile operatorului, poate a fost curajos ajutat de câteva beri, sau poate scaunul a decis că e timpul pentru un test de rezistență. Cert este că Drăgaica nu duce lipsă de adrenalină și că TikTok-ul românesc are acum un nou „erou cu lanțuri”.