VIDEO Prima zi de distracție la Sărata Monteoru: buzoienii s-au prins în hore, pe ritmuri de populare din Basarabia

Peste două mii de buzoieni și turiști dornici de distracție au participat joi, la prima ediție a festivalului „Zilele Chișinăului la Buzău”. Evenimentul organizat de CJ Buzău, în parteneriat cu Primăria generală a municipiului Chișinău, se desfășoară în perioada 16-18 septembrie, în stațiunea Sărata Monteoru.

În prima zi a Festivalului care a început joi seara, în statiunea Sărata Monteoru, au susținut recitaluri, două dintre cele cunoscute ansambluri de peste Prut.

Este vorba despre orchestra de muzică populară „Frații Advahov” și Ansamblul de muzică ușoară „Alex Calancea Band”.

Ritmurile populare au fost atât de intense, încât participanții s-au prins în hore și au jucat cu foc, bătute ca la Moldova.

Concertele vor continua vineri și sâmbătă cu artiștii de la ansamblului etnofolcloric „Plăieșii”, cei ai Ansamblului de muzică ușoară „Vali Boghean Band” și cei de la „Plaiurile Mioriței”, din Buzău.

Este prima acțiune pe care cele două administrații le organizează în comun, urmare a acordului de înfrățire semnat de cele două părți în urmă cu trei luni.

În cele trei zile de festival, vor avea loc concerte de muzică populară și ușoară, susținute de artiști basarabeni și buzoieni, vor fi amenajate tabere militare cu profil istoric, ateliere meșteșugărești și expoziții de pictură și sunt programate mai multe lansări de carte.

Accesul este gratuit la evenimentele din cadrul festivalului, însă cu respectarea unor reguli de protecție anti-Covid