VIDEO Pompierii se luptă în continuare să stingă incendiul izbucnit marți seară la un depozit de deșeuri din Buzău

Miercuri la prânz, cinci autospeciale de la ISU Buzău încă interveneau cu apă pentru eliminarea tuturor focarelor, la peste 20 de ore de la izbucnirea incendiului izbucnit la un depozit de deșeuri și fier vechi din Buzău. Au ars tone de deșeuri periculoase și nepericuloase. Potrivit pompierilor, în timpul incendiului au explodat 37 de tuburi de oxigen.

Peste 90 de pompieri cu 20 autospeciale din Buzău, București, Ialomița, Prahova, Vrancea și Brăila au acționat toată noaptea pentru localizarea și lichidarea incendiului izbucnit la marginea orașului în curtea unei societăți care se ocupă cu colectarea de materiale reciclabile.

Focul a fost localizat însă se mai lucrează încă pentru lichidarea acestuia în prezent rămânând la fața locului cinci autospeciale cu echipajele aferente care încearcă să stingă complet focul.

Au ars tone de deșeuri periculoase și nepericuloase. Potrivit pompierilor, în timpul incendiului au explodat 37 de tuburi de oxigen folosite la aparatele de tăiere de către angajații depozitului. A fost mistuită de flăcări o suprafață de 3.000 de metri pătrați din platforma societății.

În urma incendiului, peste 200 de persoane au fost evacuate și au fost lăsate să se întoarcă în locuințe abia aproape de miezul nopții. Un pompier de la o societatea privată a fost intoxicat cu fum și este internat în Spitalul Județean de Urgență Buzău.

Mai multe anchete au fost declanșate de autorități, iar Inspectoratul Județean de Poliție a deschis un dosar penal pentru distrugere. Potrivit reprezentanţilor ISU Buzău, firma la care a avut loc incendiul nu avea nevoie de autorizaţie emisă de pompieri.

Urmărește-ne pe Google News