Furtuna care s-a abătut luni seară asupra orașului Pogoanele a făcut ravagii, smulgând acoperișurile unor blocuri. Vântul deosebit de puternic care a avut aspect de tornadă, după cum vorbesc martorii, a doborât stâlpi și copaci de pe raza localității. O buzoiancă a fotografiat de la distanță norul negru format în zona Pogoanele.
În oraşul Pogoanele, din judeţul Buzău, rafalele au distrus tot ce a prins în cale. Mai multe maşini au fost ușor avariate, după ce peste ele au căzut crengi de copaci şi stâlpi de electricitate.
Străzile au fost acoperite de bucăţi de lemn şi tablă desprinse de pe două blocuri din centrul orașului.
”Am pus mâna în cap și m-am rugat la Dumnezeu să treacă. Nu se mai vedea nimic pe geam. Cred că a fost otrnadă pentru că se învârteau obiectele luate de vânt”, spune o localnică.
O bucată de acoperiș a ajuns în curtea unui localnic. Trei copaci şi doi stâlpi de electricitate au fost doborâţi de vânt, iar o parte a oraşului a rămas câteva ore fără curent electric.
”Ce mă bucură, dacă pot să spun așa ceva, a fost că nu au fost victime. Puteau muri foarte mulți oameni. În acel moment ploua foarte tare și oamenii s-au adăpostit. Vom analiza situația în consiliul local și vom decide cum vom ajuta oamenii care au suferit pagube”, a declarat Florin Dumitrașcu, primarul orașului Pogoanele.
Codul galben de vreme rea a afectat luni 33 de judeţe şi Capitala până aproape de miezul nopţii.