VIDEO Mașină din Buzău, distrusă într-un stâlp, în stațiunea Mamaia. Șoferul, decedat în urma accidentului

Un grav accident rutier s-a produs la orele prânzului, miercuri, 3 martie., în stațiunea Mamaia, în dreptul Hotelului Laguna din municipiul Constanța. Potrivit presei locale,un autoturism din Buzău a intrat într-un stâlp, șoferul decedând în urma impactului puternic.

Potrivit IPJ Constanța incidentul rutier s-a produs în jurul orei 15.00, polițiștii rutieri fiind sesizați cu privire la producerea unui accident rutier, pe bulevardul Mamaia din stațiunea Mamaia.

Deplasați la fața locului, oamenii legii au constatat faptul că impactul s-a produs între un autoturism, condus de un bărbat, de 60 de ani, și un stâlp de iluminat public.

În urma accidentului, a rezultat decesul la fața locului a conducătorului auto, care se afla singur în autoturism.

În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală, au precizat reprezentanții IPJ Constanța.

Urmărește-ne pe Google News