VIDEO Intervenție în forță a jandarmilor într-un cartier de la marginea Buzăului. Peste 20.000 de țigarete de contrabandă au fost confiscate

Pe timpul executării unei misiuni de patrulare, echipajul de intervenţie al Inspectoratului de Jandarmi Buzău a observat cum două persoane au încărcat un bagaj voluminos într-un autoturism, după care au început deplasarea rapid către zona Simileasca.

După ce aceștia au ajuns pe una dintre străzile din cartier, pasagerii au fugit lăsând mijlocul auto cu portierele deschise.

Jandarmii au plecat urmărirea lor, după aproximativ 2 minute reuşind să prindă şi să imobilizeze un bărbat, în vârstă de 43 de ani, cealaltă persoană refugiindu-se într- un imobil.

În urma controlului autoturismului abandonat, în portbagaj au fost descoperite peste 1.000 de pachete de țigarete.

În urma verificărilor desfăşurate împreună cu IPJ Buzău, a fost stabilită şi identitatea celei de-a doua persoane.

Celor două persoane le-au fost întocmite actele de sesizare pentru infracţiunea de contrabandă în urma deținerii și transportului celor 23.000 de țigarete, cercetările urmând a fi continuate de IPJ sub supravegherea procurorului.

Urmărește-ne pe Google News